Fiul Luminiței Anghel trece prin momente dificile, după ce a fost părăsit de părinții lui. David mărturisește că trăiește singur într-o garsonieră și niciunul dintre părinții lui nu se interesează de soarta lui.
Tânărul de doar 22 de ani nu simte dragostea părinților, ba chiar afirmă că dacă ar muri nimănui nu i-ar păsa de el. David, fiul Luminiței Anghel, susține că nu a fost niciodată important pentru părinții lui, ba chiar s-a considerat întotdeauna un simplu pion.
„Eu sunt omul nimănui, nu am familie, nu am pe nimeni. Eu am fost pentru părinții mei doar un pion și atât. Dacă mor mâine, nimănui nu îi pasă de mine. Cu tata nu am mai vorbit de 18 ani, iar cu mama, de vreo șapte ani”, a spus el David, potrivit viva.ro.
Mai mult decât atât, tânărul susține că a fost un copil nedorit, iar părinții lui și-au urmărit doar interesele personale.
„Nu tânjesc după nimeni, după această separare. Nu am de ce să sufăr. Am fost un copil nedorit, asta știu sigur, am doi părinți care și-au urmărit doar interesele profesionale și cam atât. Cu mama nu am vorbit, mi-a dat block, ea nu este trasă la răspundere pentru nimic. Nu m-am mai dus acasă la ea, la ușă, pentru că sunt sigur că nu o să îmi deschidă”, a mai spus David pentru Impact.ro.
CITEȘTE ȘI DAVID PUȘCAȘ, FIUL ADOPTIV AL LUMINIȚEI ANGHEL, A LANSAT O PIESĂ EMOȚIONANTĂ PENTRU ARTISTĂ | VIDEO
Artista declara în urmă cu ceva timp că deși îi este foarte greu, nu mai vrea să-l ajute pe David. Vrea să-și canalizeze energia și toate eforturile către creșterea celuilalt copil al ei și nu mai vrea să fie cea care îi rezolvă problemele lui David.
„David este fiul meu. Nu regret nimic. Eu sunt mama lui. Eu ajut, dar până când? I-am închiriat a cincea garsonieră într-un singur an. Nici cu proprietarii nu se înţelege. Pleacă. Eu trebuie să vin să strâng în urma lui. Nu am venit la tv ca să-l fac de râs, ca să-l umilesc, şi nici să mătur cu el pe jos. Mai am de crescut un copil şi mi se pare cinstit să am energie şi putere să mă întorc şi spre el. Vă anunţ public că este ultima dată când îl ajut”, a spus Luminița Anghel, acum ceva vreme.
VEZI ȘI DAVID PUȘCAȘ, DECLARAȚII DESPRE CEA MAI MARE DURERE. FIUL LUMINIȚEI ANGHEL ȘOCHEAZĂ: „MOARTEA MEA…”